Fata bună vs fata rea

Cum o telenovelă românească mi-a deschis poarta către o parte uitată a psihicului meu. Atenție text lung!

Aproape că mi-e și rușine să zic că acum mai multe săptămâni, am fost prinsă într-un binge-watching pe Netflix, din care nu credeam că mai ies…până când am înțeles și apoi pus în cuvinte ce se trezise în interiorul meu. Și îți spun mai jos, despre ce e vorba.

Curiozitatea m-a făcut să deschid un serial românesc - se numește Ana - Mi-ai fost scrisă în ADN. De aici am intrat într-o gaură neagră: nu mă mai puteam opri din urmărit. Nu știam dacă va trece mania ce mă apucase sau va trebui să îl văd pe tot, până la capăt. Vreau să notez aici că a trecut, după prima serie (și vreo 2 episoade dintr-a 2-a) doar că…asta a însemnat vreo 60 și ceva de episoade 🫣

Îmi pare rău…? Nu prea îmi pare mie rău de lucruri pe care le-am făcut în general. Iar acest serial - telenovelă, cu intrigi, răsturnări de situații dar și tergiversări interminabile… m-a făcut să recunosc ceva în mine și nu prea înțelegeam de ce… Am început să simpatizez - chiar foarte mult - cu…surpriză…fata cea rea - personajul negativ.

Telenovela

Fata “bună” - povestea clasică: trece prin multe greutăți (în film este abandonată după naștere, a crescut în orfelinat, prinsă în traficul de adopții internaționale din anii 90 din România). Își regăsește mama, apoi tatăl. Plânge foarte mult, este prinsă în multe drame relaționale, se îndrăgostește de logodnicul surorii ei - vitrege (pfff, da, chiar ea, fata cea bună) și nu are voie să își vadă iubirea împlinită. Ai zice că nu poate fi ceva mai dramatic decât asta.

Sora vitregă - fata cea “rea” - a crescut cu părinții aproape, a avut tot ce și-a dorit, bate din picior și se întâmplă; are cereri - care pentru noi sunt absolut absurde: (către părinții ei) nu sunteți aici să îmi îndepliniți mie dorințele?… Face multe rele, este intrigantă, chiar foarte rea - intrinsec rea, răzbunătoare, probabil narcisică dar și foarte frumoasă.

Zi și tu…cum să-ți placă de fata cea rea, când cea bună este atât de sărmană, de bună, de cuminte…?

Și totuși…

Fata rea îmi reamintea de ceva ce nu am accesat prea des sau complet în interiorul meu: libertate, rebeliune, exoticism, entitlement / îndreptățire; fără auto-cenzură; fără victimizare.

Fata bună - este tot ceea ce am trăit întreagă viață: este cuminte (chiar dacă încearcă să se revolte, nu are unde, nu are cum), este o victimă (indiferent că a fost făcută victimă sau ea și-a însușit acest aspect); a crescut greu și singură, fără sprijin în relațiile importante din viață (mamă și tată).

Fata bună - care face tot pentru alții.

Fata rea - care face dar doar pentru ea.

Bunul este aplaudat, încurajat vs răul care este sancționat, arătat cu degetul.

Firește că bunul și răul sunt absolutizate în viață, la fel cum fac și eu aici. Iar această absolutizare este foarte păguboasă pentru psihicul uman. Ce nu avem voie să fim vs ce ne atrage, ne ademenește, tocmai pentru că nu avem voie. What you reject you become, or you see in others around you = Ceea ce respingi - devii sau ajungi să vezi peste tot, în ceilalți, din jurul tău.

Doar că, în film, ca și în viață este o rupere de scenariu: fata bună nu mai este în cumințenie și integritate. Se îndrăgostește și construiește o relație cu logodnicul noii sale surori vitrege, proaspăt descoperite. Și o întreagă serie de alte evenimente care par că o descalifică din acest rol. În același timp, fata cea rea este relevată, are totuși trăiri umane, emoționale, este păcălită încă de mică de mamă (sau cea care se pare că nu este și genitoarea ei) - pare că intuiești viața deloc perfectă pe care credeai că a avut-o.

Ceea ce este încurajat social este mai ușor de controlat.

Ce am înțeles eu de fapt?

(dacă ai ajuns până aici cu lectura, îți mulțumesc pentru răbdare! Mai durează puțin).

Fata bună și fata rea nu sunt două femei diferite, în interiorul meu ci sunt două moduri în care am învățat să supraviețuiesc.

N-am știut niciodată că trebuie sau că pot să aleg ce hrănesc în interiorul meu, intra-psihic. Am crezut că există doar o variantă: bună. Și cealaltă variantă nu intra în imaginea fetei bune. Această traiectorie pe care am fost pusă (și care da! mi-a adus enorm de multe beneficii) a fost cea în care dacă eram bună, eram iubită. Dacă eram bună, eram acceptată. Dacă eram cuminte, eram răsplătită (cu atenție, iubire). Bună era (și este, încă) o virtute.

Am început să văd că această poveste nu e doar personală, ci că este arhetipală. O purtăm, ca femei, în corp de multe multe generații. Apare în povești peste tot: Fata babei și fata moșneagului. Vasilisa (cu mama vitregă și sora vitregă) și Baba Yaga. Și să nu uităm de povestea Cenușăresei (care în Coreea și China chiar are niște variante foarte vechi).

Apoi, dacă ne uităm la arhetipuri, avem și alte variante, care poate ne schimbă puțin perspectiva între: fata bună vs fata rea / sora bună vs sora vitregă / feminin persecutat vs feminin competitiv. Dacă vrei să vezi mai jos, am făcut un mic studiu.

În tradiția celtică – Fecioara luminii vs Femeia focului

Fata bună: Brigid: zeiță a focului sacru, vindecării, poeziei; aduce ordine, inspirație, continuitate; protectoare a comunității

Fata rea: Cailleach: bătrâna sălbatică, iarna, muntele; creează și distruge peisaje; nu cere permisiune, nu explică. Cailleach NU e „rea” — e forța care rupe atașamentele false. Brigid menține viața, Cailleach o forțează să se transforme.

În tradiția nordică – Femeia loială vs Femeia haosului

Fata bună: Frigg: soție, mamă, ordonatoarea destinului; știe viitorul, dar tace; stabilitate, familie, continuitate.

Fata rea: Freyja: sexualitate liberă, magie (seiðr); ia jumătate din morții de război; puternică, dorită, temută. Freyja e demonizată pentru că nu aparține nimănui. Ea nu e opusul lui Frigg — e cealaltă față a puterii feminine: erotism, dor, pierdere, inițiere.

În egiptul antic – Mama protectoare vs Distrugătoarea sacră

Fata bună: Isis: mamă, soție, vindecătoare; reface trupul lui Osiris; simbol al iubirii care repară.

Fata rea: Sekhmet: zeița războiului și epidemiilor; bea sânge, aduce distrugere, dar… e și marea vindecătoare. Sekhmet e furia feminină care apare când limitele sunt încălcate. Egiptenii nu o negau — o îmblânzeau, o onorau.

În balcani & spațiul est-european – Fata casei vs Femeia pădurii

Fata bună: fata moșneagului - harnică, tăcută, legată de casă, „fata de măritat”; supraviețuitoare.

Fata rea: Baba Yaga - cotoroanța, Muma Pădurii, inițiatoarea fecioarei în femeia matură, arhetipul femeii Crone - înțeleapta, femeia matură și foarte conectată cu natura, este parte din ea; un personaj amoral, temut, care nu (mai) respectă regulile sociale; sau Ielele: dansatoare nocturne, frumoase, periculoase, te cheamă în afara normei. Ielele sunt femeile care au refuzat domesticirea. Ele nu sunt malefice — sunt libere într-o lume care nu suportă libertatea feminină.

Alte arhetipuri de fete “rele”

În India – Kali: Fata rea care spune adevărul: zeiță a timpului, morții, distrugerii iluziilor; apare goală, cu sânge, cu colier de cranii; stă pe Shiva → energia feminină trezește conștiința. Este considerată rea pentru că: nu protejează ego-ul, nu mângâie înainte să dărâme, ia ce nu mai e viu. Kali NU e opusul iubirii - Kali este iubirea care nu minte. Ea apare când: femeia nu mai poate îndura; adevărul a fost prea mult timp suprimta; ceva trebuie să moară ca viața să continue.

În Mesopotamia & tradiția ebraică – Lilith: Femeia care nu s-a supus: prima femeie, creată egal cu Adam; refuză supunerea; pleacă din paradis. Devine „demon” pentru că: spune NU, nu acceptă poziția inferioară, alege singurătatea în locul supunerii. Lilith e sexualitatea feminină autonomă. Nu seduce pentru validare și nu iubește doar ca să fie aleasă. Ea este femeia care spune: „Mai bine exil decât fals.”

În America Latină – La Llorona: femeia care nu a avut voie să fie întreagă - un spirit feminin care plânge noaptea; apare lângă ape, râuri, poduri; simbol al pierderii și durerii nespuse. Este numită „rea”pentru că plânge prea tare, pentru că nu „trece peste”, pentru că durerea ei deranjează ordinea socială. La Llorona este: femeia abandonată, femeia care a ales iubirea greșită, femeia căreia i s-a cerut să tacă. Nu e monstrul este durerea feminină neplânsă.

Așadar, aproape în toate culturile, femeia apare în două ipostaze: cea care menține lumea și cea care o zguduie.

În mine, aceste aspecte s-au întâlnit sub multe nume

Am fost și sunt femeia care știe să construiască, să rămână, să îngrijească, care face viața locuibilă, casa bună; care știe cum să fie în relație, care are reziliență dar și un anume tip de anduranță. Și, totuși, cu toate acesta, după o viață întreagă de fată bună - odată cu aceste schimbări profunde din viața mea (hormonale, emoționale, relaționale), îmi dau seama că există din ce în ce mai multe momente în care această răbdare începe să miroasă a renunțare de sine. Momente în care „a fi bună” devine un mod elegant de a mă abandona.

Și atunci apare cealaltă fată, care spune ajunge, sorry but not sorry, fata care nu mai acceptă ca adevărul ei să fie negociat. Ba chiar este fata care nu mai poate rămâne politicoasă când limitele îi sunt încălcate iar și iar. Este o Kali ce vine ca o furie lucidă, ce distruge iluzia că așa cum e acum, viața e în regulă.

Sunt curioasă dacă ai ajuns până aici cu lectura, simți și tu că recunoști părți din tine, că recunoști schimbările. Că și în tine este o Lilith care nu acceptă (pentru că nu a acceptat niciodată) să se facă mică, să fie nedemnă și care preferă exilul decât supunerea - nu vorbesc aici de exil ca părăsirea familiei, a relațiilor, a joburilor, a rolurilor - ci este mai mult decât atât, ceva pentru care poate “plăti” foarte scump. Și da, ea întreabă: Cu ce preț rămâi?

Când mă uit la toate aceste povești, încep să înțeleg ceva esențial: „Fata bună” și „fata rea” nu sunt dușmani, sunt roluri, de fapt. Fata bună m-a ajutat să aparțin, iar fata rea m-a ajutat să nu dispar. Una menține viața, relațiile, visurile - cealaltă o salvează de minciună.

Problema nu apare când există amândouă, problema apare când una este exilată și care deși exilată, nu are nicio șansă să se întoarcă, înapoi, în psihicul feminin.

Când Kali nu are voie să vorbească, corpul urlă.
Când Lilith e închisă, relațiile devin închisori.
Când La Llorona nu e auzită, durerea se transformă în fantomă.

Maturizarea feminină nu înseamnă să rămânem „bune”, înseamnă să devenim întregi și să putem spune:

Pot fi blândă fără să mă trădez.
Pot fi furioasă fără să distrug.

Cred că adevărata inițiere nu este să alegem între fata bună și fata rea, ci să devenim femeia care le poate ține pe amândouă.

Te-am atenționat că este un text lung… și mai puteam să scriu mii de cuvinte.

Îți mulțumesc că ai ajuns până aici. Chiar aș vrea să știu pentru tine, ca femeie, cum este. Unde ești tu acum și - mai ales - cu cine te însoțești.. acum