Sunt prinsă într-o minciună…care îmi tot spune: fă așa, dacă vrei să… fii văzută, auzită, să ai succes, să îți fie apreciată munca; fii așa (cum îți zic: societatea, trendurile) dacă vrei să … reușești, să ai bani, să …să… Este o minciună pe care deja am numit-o ca minciună și totuși mă seduce.
Mă seduce ca un bărbat înalt ca muntele, puternic, stabil, recunoscut de societate; care este într-un masculin impunător, care emană siguranță, succes, viziune. Are bani, are succes, știe, vede. Am văzut acest bărbat într-un vis. Am simțit seducția, i-am simțit pielea, i-am văzut măreția. Aparentă. Căci, cu cât îl vedeam mai mare și mai puternic și mai de succes cu atât mă simțeam mai mică și mă întrebam… de ce mă seduce el pe mine. Și apoi, am avut o mare mare realizare: atâta timp cât voi fi lângă el și - practic - în umbra lui (pentru că în vis era mare, înalt, cât un munte, de fapt, cât un arbore înalt înalt) cu atât îmi dădeam seama că nu am nicio șansă ca lumea să mă vadă, să mă audă, să mă afirm; cât timp rămân aici și așa.
În timp ce povesteam (în terapie) acest vis, am făcut desenul de mai jos. Un arbore care a crescut de sus în jos. L-am desenat viu, colorat, unduitor; i-am dat o tulpină puternică și chiar și flori. Ba chiar am desenat și un soare care iese după ceva…
Și apoi când am întors desenul sufletul meu s-a liniștit. Ca și cum am pus în ordine ceva ce - în mintea mea - era de-a-ndoaselea. Complet nefiresc. Nefiresc pentru mine, ca femeie, o femeie care doarme, se odihnește într-un culcuș cald. O femeie care stă relaxată, complet dezbrăcată de orice (idei, prejudecăți, nevoi, credințe, minciuni, visuri) - într-un cocon.
De ceva timp (vreo 2 ani să fie) mă gândesc că vreau să fac lucrurile altfel (munca, relațiile, timpul etc), dar parcă nu știu cum…
Profesional
Am nevoie să îmi promovez serviciile, să vorbesc lumii despre munca mea, doar că felul în care trebuie să fac asta nu îmi aduce nimic (din ceea ce aștept): nici clienți/cliente, nici succes, nici satisfacție…și nici pe departe: pace.
Trebuie să urmez trenduri, să fiu prezentă în social media, să fac x, y, z, în ordinea în care trebuie, în care s-a studiat/verificat că funcționează, că trebuie să scriu texte - să fac story-telling, că trebuie să fac video, nu știu câte pe săptămână, să postez la nu știu ce ore, că trebuie să fac așa și nu altfel, și …fiecare cred că are o listă de lucruri pe care ar trebui să le facă, asfel încât să aibă o șansă să reușească (să fie vizibil, să fie auzit, să fie contactat sau chiar contractat) - dar oricum, nimeni nu garantează că dacă le faci pe toate, în ordine, cu consecvență și la orele potrivite, vei avea succes.
De ani de zile mă gândesc că sistemul acesta nu este pentru mine. Știu și alte multe femei care au făcut tot ce trebuie, au trecut prin toate și zic la fel, ca mine: eu nu pot să continui așa; am ajuns în burnout și tot nu e ceea ce mă așteptam să fie.
Dar, dincolo de toate aceste feluri de a face lucrurile, mă întorc la ceea ce visul - subconștientul meu - vreau să îmi spună. De ce în vis știu sigur că dacă voi continua să stau lângă acest masculin (interior, căci visul este despre visător) impunător, hotărât, super-vizibil, femininul meu nu va fi niciodată văzut, apreciat, și că nu-mi voi face treaba pe acest Pământ, pe care știu că o am de făcut…
Ce model de masculin am interiorizat - de la bărbații din viața mea de copil, de la societate, de cred că doar dacă FAC și ACȚIONEZ (așa cum trebuie) voi avea succes (inclusiv financiar), voi fi văzută, apreciată?
Oare când voi înceta să mă identific cu valoarea mea iar valoarea mea să fie dată de succesul exterior?
O întrebare care rămâne deschisă în interiorul meu pentru observare. La fel ca multe alte întrebări, în această perioadă a vieții, unde nu mai contează atât de mult ce fac sau ce vreau să obțin - ci ce sunt, cum sunt, ce mă pune în mișcare, ce mă obosește, ce mă deschide (mă relaxează) și ce mă închide (mă contractă).